Presimt multe schimbări în bine ce vor avea loc curând în viata mea, pe toate planurile, iar ceea ce voi face în următoarele doua zile cred ca îmi vor da o foarte mare încredere. Numai faptul ca fac asta acum îmi da o stare de foarte mare euforie, nu tin minte exact când să mi se mai fi întâmplat așa ceva.
Cu cât mai apropii mai mult cu atât sunt mai încântat, mai nerăbdator. S-a zis cu zona de confort – mama, papa, 😀 😀
Imi este deja extrem de usor să fac acum asta.
Tind să cred primii pași i-am inițiat deja de câteva saptamâni, însă mă voi perfectiona.
Primul scop și cel mai important la care voi lucra e cel de a descoperi care dintre hobby-urile mele este cea mai mare pasiune a mea și pe aceasta să insist la maxim.
Tudor.