Cu copiii din tabăra din Țara lui Andrei m-am mai întâlnit în urmă cu câteva săptămâni, pe 11 august, când am fost la atelierul de tuning al pilotului auto Gabriel Onofrei. Cei 50 de elevi se specializau atunci în domeniul mecanicii.
Săptămana aceasta a fost ultima dintr-o serie de cinci, și participă un grup de alți cincizeci de copii, care vor afla mai multe cunoștințe despre turism și alimentație decât cele primite la liceu. Au ateliere dedicate de dezvoltare personală și profesională.
Mi-a plăcut tare mult acum, pentru că am putut fi în compania lor pentru o zi și jumătate și am ajuns să îi cunosc mai bine pe câțiva dintre ei.
În ultimele săptămâni cred că am găsit și felul propriu de a scrie despre un eveniment, acela de a caracteriza una sau mai multe dintre persoanele prezente și așa am făcut acum.
Marți dimineață am ajuns în sala în care copiii au jucat un joc complex ce implica: doi comercianți chinezi de mătase, negustorii estici (aduceau mătasea de la Constanța la Brașov), negustorii vestici, care luau marfa la Brașov și mergeau cu ea la Viena și cei vienezi. Copiii erau împărțiți în două grupe, negustorii estici și cei vestici, iar acțiunea principală se petrecea la Brașov. Toata lumea trebuia să negocieze și să afle nevoile celorlalți. Prin asta au putut înțelege mai ușor conceptul de nevoie a clientului, dar și loializarea acestuia.
La prânz am preferat să mă alătur lui David. David cred că e cea mai carismatică persoană din tot grupul. Vorbește rar, articulat și spune despre el că este cizelat. Ar vrea să lucreze în România câțiva ani și pe urma să se califice în Franța sau în Turcia. Și-ar dori ca la un moment dat să aibă propriul restaurant. În vara asta a fost în practica pentru 3 săptămâni la un restaurant, iar pentru că e major și a făcut o treaba foarte bună, i s-a propus să lucreze în continuare, plătit cu 500 de lei pe săptămână. A făcut asta până să vină în tabăra din Țara lui Andrei.
Afară urmau să facă joc de rol angajator-angajat pe principiul speed-dating. Pentru că mai aveau nevoie de un coechipier, m-am alăturat și m-am distrat nemaipomenit. Au încercat să mă angajeze fie ca bucătar, coleg la o competiție de pescuit, în organizarea unui eveniment ori patiser. M-ar fi acceptat toți să lucrez în echipele lor.
Eu urma să îmi caut un coechipier pentru un show televizat, în urma căruia, dacă aș fi supraviețuit împreună cu el/ea în jungla amazoniana pentru 30 de zile, am fi câștigat un milion de euro, neavând niciun obiect cu noi.
Am început puțin mai greu, dar mi-am făcut destul de repede o poezie:
– Am nevoie de tine, vei câștiga jumătate de milion de euro, te bagi?
– Trebuie să supraviețuim în jungla amazoniana pentru 30 de zile. Știi să aprinzi un foc cu mâinile goale?
– Va fi nevoie ca la început să mâncam fructe pe care nu le-am văzut niciodată în viața noastră. Ai risca?
– Ai fi în stare să confecționezi o suliță și să vânam maimuțe sau animale mici?
Toate astea au fost pentru a se acomoda mai ușor cu un interviu, să înțeleagă și poziția angajatorului, dar și pe cea a angajatului și că e bine să vii pregătit și să nu accepți orice. Așa eram așezați.
Pentru că majoritatea vor lucra în domeniul hotelier, au învățat și ce înseamnă o cameră curată și cum se face aceasta. Cameristele au un cărucior cu toate lucrurile necesare în sensul ăsta: chimicale pentru baie și geamuri, cearșafuri impecabile și prosoape pentru baie. Tare mult mi-a plăcut că li s-a arătat și cum să acorde atenție clienților prin aranjarea prosoapelor sau orice alt gest frumos.
Au fost împărțiți în alte două echipe și făcut din nou interviuri, de data aceasta cu trainerii și li s-a oferit feedback instant, metodă pe care o consider și eu foarte bună. Primești critică pe loc și poți îmbunătăți lucrurile chiar din acel moment.
La cină am stat la aceeasi masă, dar în celălalt capăt și am cunoscut-o pe Alexandra. Ea e foarte serioasă. Își dorește una din cele 40 de burse de după terminarea taberei, în valoare de câte 500 de lei/lună și încearcă să facă toate lucrurile cât mai bine. A făcut parte din echipa câștigătoare la jocul cu negustorii de dimineață. Ar vrea să intre la facultatea de Business și Turism, de la ASE, acolo unde are deja prieteni care erau cu un an sau doi mai mari în liceu. I-ar plăcea să fie administratorul unui lanț de hotelier, în Spania. Este deja îndrăgostită de țara asta.
Am fost foarte surprins de programul de aseară, “Meseriașii au talent”. Am râs mai bine decât la ultima compilație de căzături de pe YouTube și am aplaudat de m-au durut palmele. În evidență au ieșit David, care a recitat o poezie frumoasă, fetele de la stand-up sau drăguța cu mandale. Juriul a fost și el la înălțime. Voluntarii și cei din ce se ocupă de eveniment au avut ultimul moment pentru ei.
După spectacol am putut să aflu și câteva detalii despre Diana. A venit ca voluntară în țara lui Andrei. În urmă cu șapte ani a participat și ea în tabără. Acum e la școala de Subofițeri din Câmpina și vrea ca mai apoi să intre la academia de poliție. Arată foarte bine în uniforma de polițistă.
M-am despărțit cu greu de copii și o să mai vizitez cu mare drag tabăra în anii următori, poate pentru mai multe zile. Am învățat și eu lucruri faine alături de ei. Ieri au gătit cu chef Cezar și se pregătesc ca vineri seară să prepare cina pentru invitați foarte importanți, chiar la castelul Bran.
Țara lui Andrei este un proiect de responsabilitate socială (mi-s dragi tare mie), prin care OMV Petrom sprijină elevii ce vor să învețe o meserie.
Pingback: Tudor Cretu
Pingback: Unde se duce lumina? – Tudor Cretu