Prea repede

By | 22 January 2018

Totul e prea repede. Am revăzut zilele trecute o emisiune de-a lui Grigore Leșe (Ioana, încă n-am terminat cartea, chiar dacă au trecut doi ani de atunci – dar o să o fac) în care îl avea ca invitat pe Daniel C. Mihăilescu, omul cu cartea de ora 5. Zicea domnul Mihăilescu de faptul că suntem acum într-o societate în care vrem totul instant. Cafea instant, mesaje instant, alerte instant. Nu mai avem răbdare, nu ne mai bucurăm de momente. Share-uim instant. Tot el “câți dintre oameni se mai trezesc cu 20 de minute mai devreme doar ca să facă o cafea banală la ibric?”. M-am simțit atins aici, pentru că eu nu sunt fanul 3în1-urilor și am suficientă răbdare încât în rarele zile când îmi fac cafea acasă, să o fac la ibric. Când e pentru cineva drag, cu atât mai mult. De fapt, eu nici nu aș prea bea cafea, dar am observat că aduc bucurie colegilor la birou sau altor persoane care au mai trecut prin viața mea prin a face cafeaua pentru aceștia. Nu refuz deloc când îmi este adusă direct la birou de către Gabi.

Unde voiam să bat cu asta. Acum o lună am primit o felicitare în plic cu mai multe urări de ziua mea. Nu cred că mai primisem în plic până atunci, de la distanță. Ori scrisoare. Plicul conținea și adresa expeditorului, astfel că mi-am permis să răspund printr-o scrisoare. E drept însă, că acum și mai mult timp, pe la jumătatea lui octombrie mi-am cumpărat scrisorile autorului meu preferat, Kafka, pentru Milena. Am parcurs mai multe, dar nu pentru inspirație, cât mai degrabă pentru a afla sentimentele dintre ei. N-am ajuns încă acolo și am simțit doar dorințe neîmplinite de-ale lui Franz până în acel moment. Am rămas pe la pagina 70, o să o reiau și pe asta.

Revenind, am primit răspuns la acea scrisoare și eram invitat să o fac și mai departe, să scriu și altor persoane. E un lucru tare fain. Împart momente din viata sau mici pagini din jurnal prin aceste scrisori și deja sunt patru persoane către care am scris până acum.

Mi-aș dori să pornesc o epidemie pozitivă și să începi și tu să scrii o scrisoare către cineva, iar dacă îți este greu, lasă-mi adresa ta și încep eu cu una. Poți să-mi scrii pe mail tudor.cretu @ me.com sau pe Facebook. Doar ca să știi, un timbru costă 1.3 lei pentru orice destinație din țară și poate dura 2-5 zile ca scrisoarea să ajungă. Așadar, îmi scrii? Promit că răspunsul meu va fi pe măsură

Mulțumesc frumos, SB!

2 thoughts on “Prea repede

    1. Tudor Crețu Post author

      Mno, mă știi. Și nu e ca și cum aș fi așa de ieri, de azi. Ți-oi scrie și ție o scrisoare, dacă dorești asta, Ștefane

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *