Poarta Carpaților

Am fost întrebat în urmă cu vreo trei săptămâni ce lucruri îmi place să fac. Întrebarea a fost într-atât de deschisă, încât nu m-am mai putut opri. Mai jos e un screenshot cu lucruri pe care le postez pe Instagram, o parte din cele care îmi plac.

Nu am fost dintotdeauna așa, iar acum vreo trei ani și ceva, poate chiar patru, din multele frustrări ale mele și unele reproșuri de la fete (probabil), dar mai ales din comunicarea (sau insuficienta comunicare) cu oamenii, am început să-mi caut pasiuni. Nu au venit toate pe de-a gata, ci pe rând una câte una. Probabil că am insistat cu fotografia, lucru pe care îl amatoricesc de peste unșpe ani și am descoperit diverse pe parcurs. Aveam o problema la mine cu kilogramele. Nu eram gras, dar cel mai bun prieten mi-a băgat în cap ideea unui Iron Man. Când am aflat că există oameni care pot face așa ceva, să înoate, să alerge și să pedaleze, mi se părea încă ceva de neatins. Nu neg încă faptul că în mintea mea coc un asemenea lucru pentru cândva. Am început să alerg. La început, de nebun. Pe urmă am aflat că e vorba de un plan atent, variație și constanță. Cu odihnă suficientă. La câteva luni după, mi-am cumpărat prima bicicletă, bicicletă pe care am uzat-o într-un an. Ideal ar fi fost să încep să și înot la alte câteva luni după.

Dar între timp am început să descopăr mai bine comunicarea și tainele ei. Așa că s-au legat multe prietenii, învățăminte și idei. Deja, creierul funcționa diferit.

Ce am cam înțeles e că e nevoie să cauți prieteni și cunoștințe care aparțin unor grupuri faine care au acele pasiuni. Și restul vin pe parcurs. Prieteni cu teatru, cu evenimente de marketing, cu voluntariat, cu social media, cu pasiuni legate de scris, citit, competiții sportive și multe altele care-mi scapă acum.

Cei de la Brașovul pedalează sunt un grup omogen, niște oameni extraordinar de faini, care au în plan explorarea țării și a priveliștilor minunate pe care ni le oferă. Și România asta ne ofera mai mult decât putem noi duce. Vara pedalează, evident, și-am fost de peste zece ori cu ei în 2015 și 2016 în ture de 50-100 kilometri, dar iarna fac drumeții prin locuri accesibile. Așa s-a întâmplat și duminica trecută, când au ales un traseu din Moeciu de Sus, Poarta Carpaților.

Cred că îi zice așa pentru că de multe ori pe traseu vezi atât Munții Piatra Craiului pe o parte, cât și Munții Bucegi pe cealaltă parte. Cu 10-15 centimetri de zăpada sub picioare și -10 grade, chiar simți că e iarna. Dar e nemaipomenit. Așa că la 8 jumate eram în parcare la Bartolomeu, fiind pregătit cât pentru o plimbare de șase ore cu nivel de dificultate cât o urcare pe Tâmpa – așa scria într-un comentariu. Nu a fost chiar atât de greu, dar “expediția” a durat într-adevăr, aproape șase ore, față de circa doua ore pentru Tâmpa. Însă am fost vreo 25 de oameni, așa cum ziceam, cu multe interese comune. Toți mi-or plăcut, dar în mod special Gigi, care mergea ultimul. Am scris câteva rânduri și am încercat să fac o imagine de ansamblu a cine e el și am postat pe Instagram.

Ce-mi place cel mai mult e că se leagă noi prietenii, lucruri din care nu știi ce poate să iasă mai departe. Spre exemplu, mi-ar plăcea să fac cu Gigi sau oameni ca el un traseu de trei zile pe Munții Piatra Craiului. S-ar putea să se întâmple asta în 2018. Sau oameni cu care să te vezi și la tura următoare și să continui de unde ai ramas. Să te bucuri enorm când poți să împarți bunătate. Fie o vorba bună, un sandviș sau un pahar de ceva fiert.

Așadar, dacă simțiți ca nu faceți pe cât v-ar dori inima, căutați oameni care fac deja cu drag asta. Dacă sunteți “oameni”, vă vor lua cu ei, oricât de începători ați fi. “When there’s a will, there’s a way”.

Vă las în continuare cu alte poze cu cât de frumoasă e zona. Mai multe detalii ca să puteți face și voi, găsiți aici, se poate merge în orice anotimp. Merită!

Toate pozele sunt needitate, făcute cu un smartphone.