Unde se duce lumina?

By | 21 septembrie 2016

– Mami? Unde se duce lumina când se stinge?

Se blocă puțin cu cârpa cu care tocmai ștergea de praf al treilea inel al lui Saturn în mână. Habar nu avea ce să îi spună. Ea era doar Zâna Zorilor, treaba ei era să dea drumul dimineții scăpate din cușca nopții să zburde pe Pământ și atât. După aia, nu o mai interesa. Mai ales nu o interesa seara deși… hmmm… acum, dacă se gândea mai bine, ar fi trebuit să o intereseze deoarece seara era înaintea dimineții doar, iar lumina trebuia să doarmă undeva sau să se ascundă când se stingea și dimineața să apară… Stop. Prea multe deodată de gândit!

descompunere

Ce să-i spuna? Că lumina e specială? Că e și undă și particulă în același timp sau, depinzând de certurile savanților și de curente, fie undă fie particulă? Că este doar o radiație electromagnetică, o forță fizică fundamentală, la fel ca și gravitația? Că stă, de fapt, la capătul unui buton de pe un perete, oriunde ar fi acest perete, într-un apartament la mansardă sau sub degetele fierbinți ale Soarelui? Că în opt minute după ce Soarele îl apasă, lumina se trezește jos, pe Pământ? Că se curbează câteodată când se înfășoară pe toboganul unei găuri negre? Că este atât de rapidă încât, dacă închizi ochii pentru o clipă și îi deschizi apoi, nici nu apuci să ții minte întunericul de sub pleoapele închise?

Neatentă, se apropiase de Titan și strănută de câteva ori de la vaporii de metan. Ca să câștige puțin timp  aranja centura lui Orion si ravasi niste valuri pe Neptun.

Apoi se întoarse și, scotocind prin faldurile de vapori ale lui Venus, scoase un tub de carton micuț, colorat și i-l întinse.

– Uite, aici se duce lumina când se culcă. Ea nu se stinge niciodată, doar se odihnește. Iar aici este locul unde se odihnește. Dacă te uiți prin el, la capătul lui vei vedea cum visează lumina, descompunându-se în 1001 culori. Formele pe care le vezi sunt undele ei cerebrale din somnul profund, transpuse în imagini onirice. Dacă lumina e trista, ele se rotesc mai încet și au nuanțe închise. Dacă e veselă, cum este, de fapt, mai tot timpul, atunci formele se învârtejesc fericite și nuantețe sunt vii și strălucitoare. Câteodată, proiecțiile scapă prin prismă și fug pe Pământ. Atunci, toți copiii și toate animalele zâmbesc în somn. Altădată, când au chef și sunt în voce, razele cântă. Așa apar curcubeele și muzica din nori. Când obosesc, nasc apusul cu mii de nuanțe de violet. Și tot așa. Lumina e foarte jucăușă, la fel ca tine.

– Si când moare lumina?…

Deasupra, Andromeda sclipi complice și se dădu mai aproape, să auda mai bine.

Ofta. Nu știa cum să-i spună…

– Lumina moare în fiecare clipă, kid. Lumina nu trăiește, de fapt, deloc. Ea se naște în fiecare milisecundă pentru că, undeva în Univers, peste tot în Univers, de fapt, o stea o aruncă din ea și un om o culege de pe coada cometelor. Așa există lumina. Doar pentru că animalele și copiii zâmbesc in somn și pentru că un om meșterește pe întuneric un caleidoscop unde prinde lumina. Dacă oamenii nu ar face caleidoscoape, lumina nu ar trăi.

– Și noi de unde existăm? Că… Și noi avem corpuri de lumină…

Zâmbi și-i ciufuli părul plin de fotoni.

– Pentru că, undeva, pe un munte, un copil mare a facut un caleidoscop din trei hârtii, câteva cioburi colorate si două inimi. Și a surâs. Și-a fost lumină.

 


Andreea Brutaru a fost inspirată de fotografia de mai sus și a compus acest text deosebit.

Nu am știut ce este acela un caleidoscop, până nu mi-a spus Veronica, pe care am întâlnit-o în Țara lui Andrei acum trei săptămâni. Știam de atunci că o să o mai reîntâlnesc, pentru că este o femeie minunată.

This is what I’ve wrote in my journal exactly seven days ago: „When I’ve heard Veronica talking about El Camino, I stopped eating for showing my whole respect. I asked her a lot of questions to which she responded very kindly. On July 1st, while she was marching, she observed a very nice young guy who went crutches on his Camino. In that very moment she realized that no matter her physical state, she could do more than she ever imagined. She inspired me that in the next two years I’d do that road too. She does wonders (minuni) on her website minuni.ro. I loved the most about her that she was humble and waiting for the next opportunity to do good in this world.” We talked a lot more and discovered that we have more things in common than we could think of. My respects, Veronica! I convinced her to take these pictures at midnight, even if we were both exhausted after a full day with the children that were in Țara lui Andrei (Andrei’s country). Hope to see her again soon. Follow her on Instagram, she’s very natural. Her nickname means „a lot of sun” in English. #sustinromaniameseriasa #ig_brasov #ig_romania #portrait #blackandwhite #blackandwhitephotography #elcamino #camino #beautifulpeople #latergram #my_daily_theme #mdt_0207 #rsa_portraits #makeportrait #theportraitpr0ject #portrait #pursuitofportraits #postthepeople #visualauthority #featureacreature #portraitphotography #portraitpage #portraitmood #featuremeofh You can check more #tudorsstories

A photo posted by Tudor Crețu📱 (@tudorcretu) on

Aseară am fost la atelierul de caleidoscoape al Veronicăi, ținut la Brașov. Este o experiență pe care ți-o recomand, oriunde le va mai ține în țară. Banii pe care îi plătești acoperă costul materialelor pentru cel pe care îl creezi la instrucțiunile ei și oferă în același timp șansa unor copii din spitalele din România de a le descoperi, pentru că Verocica îi învață și pe ei. Scrie de ce face toate acestea pe site-ul ei, minuni.ro/despre – tot aici poți afla și cum să o contactezi.

Mai jos este Alexandra, colega mea. A fost foarte entuziasmată când a aflat de atelier. Și la fel a fost și ieri.


Alexandra bucuroasa 1

Alexandra bucuroasa 2

Și Flavia a fost la fel de încântată

I believe that when you do good and/or stay humble, good things will happen to you. I met Flavia on the last day of the 500km bike trip, in Saschiz. I was on the road to the citadel from the village, which is high up, almost to give up. She and Dinu, her boyfriend cheated because they were with their car. Anyway, me and Flavia stayed to chat while Dinu went to see the citadel. He said from the distance that it is only 5 minutes away. We went there and we were so happy that we did it. Discovered that we had a lot of things and persons in common. After that they offered to carry my baggages to Brașov and I only had to bike a few more kilometers to the train station to come home. We met again after a few days and saw their beautiful dog and their house. It’s nice and cozy, seems big, but it isn’t, as Flavia pointed. She works at the Community Foundation of Brașov which wants to mobilize the energy of people in acts of devotion, encourages philanthropy and business involvement in the community. Funny, smart and very sociable. Here we were last evening at Spa d’Or after we finished to create our own kaleidoscopes with Veronica’s help, @mult_soare. Part of the money that were raised will be used to teach children in hospitals to create their own kaleidoscopes. • You can check more #tudorsstories • #story #storytime #theportraitpr0ject #portrait #pursuitofportraits #postthepeople #visualauthority #featureacreature #portraitphotography #portraitpage #momentspresent #portraitmood #featuremeofh #smile #thevisualvogue #withHumans #portraitcommunity #peoplescreatives #makeportraits #makeportraitsmag #thecreatorclass #peopleinframe #postthepeople #portraitscollective #pursuitofportraits #portrait_perfection #igportraits #loveofportraits #kaleidoscopes #minuniro

A photo posted by Tudor Crețu📱 (@tudorcretu) on

Încă trei fotografii

margelute

1001 culori

caleidoscop

Caleidoscopul te transpune printr-o singură ocheadă într-o infinitate de lumini, culori și forme. La fel ar trebui să o facă și poveștile frumoase, astfel încât să ne facă să vrem să fim mai buni, mai atenți cu cei din jur, mai oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *