Până la vârsta de 5 ani, 90% dintre copii sunt creativi. La 7 ani, 10% dintre ei își mai păstrează creativitatea. Dintre “copiii” de 43-45 de ani, doar 2% mai sunt creativi. Cu cifrele acestea ne amenința profesorul de la Metode și tehnici de dezvoltare a creativității în relațiile publice.
Unele dintre metodele prin care o putem exersa, zicea el, sunt acelea de a (re)citi basme, poezii sau chiar a compune haiku. Pe aceasta din urmă am încercat-o deja. Am câteva pe Twitter.
Vreau să îmi dezvolt această aptitudine, pentru că voi avea nevoie de ea în domeniile în care sunt interesat acum, PR, advertising, social media.
Încerc din când în când să citesc poezie. Iar pentru că nu întotdeauna am și timp(sau poate nu ofer suficientă prioritate), caut să ajung la evenimente legate de poezie.
Am fost aseară la Tipografia, în Brașov și i-am ascultat pe Andrei și pe Dmitri. Mi-au plăcut amândoi și o să le urmăresc evoluția. Las mai jos una din poeziile care mi-au plăcut mai mult, fiind preluată de aici, de pe blogul lui Dmitri.
Scurtă istorie estetică a României
Ca orice istorie care ajunge inevitabil sub semnul esteticului.
Războaiele dintre daci şi romani au dus la construirea unui pod peste Dunăre.
Decebal şi-a tăiat gîtul cu o sabie mică pentru a fi imortalizat pe columna lui Traian.
De-a lungul timpului cîţiva oameni s-au chinuit să unească principatele române.
Alţii au încercat să rupă din ele cîte o bucată.
Uite autonomia esteticului.
Revoluţia română din 1989 a arătat foarte bine în poze.
Comunismul – sau e nevoie de cincizeci de ani să apreciezi cu adevărat bananele coapte.
Capitalismul – sau ai toate fructele, umbli cîteva zile prin magazine după un blender și în final îți iei televizor.
Nici nu-ți imaginezi cum e să aștepți o sută de ani scutul anti-rachetă.