Bacalaureat

By | 7 iulie 2016

Încerc să susțin filmul românesc, așa că azi am „dat” Bacalaureatul. Și l-am și „luat”. L-am vizionat singur, îmi place să fac comentarii și să mă hlizesc la faze pe care poate că alții nu le găsesc întodeauna la fel de amuzante ca mine. Da, chiar și de unul singur. M-am asigurat însă că nu-i deranjez pe ceilalți din cinematograf.

M-am regăsit mai puțin sau mai mult în toate temele filmului, însă ideea principală a acestuia e ceea ce transmiți copilului tău. Da, cred că scopul nostru în viață e să devenim părinți măcar mai buni ca cei pe care i-am avut. Și sunt convins întru totul că eu voi reuși asta. Mai cred totuși și că e vorba de generații, că tata a fost mai bun decât bunica, iar bunica poate mai bună decât părinții ei.

Mi-am adus aminte (fără drag) de zilele de BAC. Știu, a fost ultima generație fără camere. Și se copia și am făcut-o și eu. Mai cu bun simț sau nu. Sunt de acord cu una dintre frazele din film (încerc să reproduc) – „nu contează modalitatea, important e rezultatul”, dar doar dacă modalitatea implică pași onești și nu pile, cunoștințe sau relații.

Credem că știm și facem întotdeauna ce e mai bun pentru copilul nostru. În postura de copil, la 19 ani, decizia de a da la o anumită facultate nu a fost în totalitate a mea. Chiar mă uitam în urmă cu doi ani cât de mediocru am fost în liceu la informatică și totuși am ales facultatea asta. Mai bine aș fi dat la biologie, căci chiar mi-a făcut plăcere să învăț pentru BAC la materia asta. În fine, au mai trebuit să treacă vreo câțiva ani până să ajung  să cred în mine și că doar eu pot lua cele mai bune decizii pentru mine.

„Lasă că ne descurcăm”, „vorbesc eu acolo”, „nu-ți face tu griji”, „vedem, facem”. Clișee încă valabile pentru unii. 

Momentul în care dăm chix. Spunem încă unii dintre noi că suntem incoruptibili, dar cred că există pentru fiecare un punct critic în care să ne abatem de la ideea de a fi corecți, în folosul personal. Suntem iraționali, imprevizibili. Credem că știm bine o anumită persoană până în momentul în care ne va dezamăgi enorm. Am învățat însă să trec cu mult mai ușor peste. Ne adaptăm. 

Tatăl care are o relație amoroasă și de care nevasta știe. Probabil cunoașteți și voi cazuri. Chiar dacă au fost împreună pentru 20-30 de ani de căsătorie, de ce nu se despart femeile de soț atunci când au aflat?

Probabil că mai sunt câteva idei, dar respect drepturile de autor și am încercat să transmit mai departe ce am reținut. 

În concluzie, dacă ai dat examenul de bacalaureat în ultimii 25 de ani, ți-l recomand. S-ar mai fi putut insista pe teatralitatea unor scene. Îi dau 8 ca și film și 10 pentru temele atinse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *